Marile afaceri mănâncă forma de artă a cinematografiei, în Statele Unite, iar filmele lui Cristian Mungiu păstreaza arta, a declarat actorul Ethan Hawke, în cadrul American Independent Film Festival, care a avut loc la CinemaPRO, mulțumindu-i regizorului pentru filme și organizarea festivalului, relateaza mediafax.ro.

„În America, marile afaceri mănâncă forma de artă a cinematografiei. Oamenilor le place să vadă filme, și poți face foarte mulți bani în urma dorințelor oamenilor de a vedea filme. Așa că, oamenii care sunt interesați în a face bani sunt motivați să creeze lucruri despre care cred că o să se vândă și acest lucru are sens. Problema este că forma artistică este mâncată de afacere. Când vezi munca lui Cristian (n.r. Mungiu), te uiți și te gândești că nu trebuie să fie un serial de televiziune, nu trebuie să vândă ceva, nu este ceva care să fie introdus între reclame, ci este o oportunitate pentru noi de a vorbi unul cu altul (…). Când am văzut prima dată „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” a fost ca și cum am fost stropit cu apă rece. Te trezește”, a declarat Ethan Hawke la finalul difuzării filmului „Before the devil knows you`re here”.
Actorul i-a mulțumit regizorului român pentru organizarea festivalului, aplaudându-l alături de sala plină de cinema. „Îi sunt recunoscător lui Cristian pentru acest festival, pentru că continuă tradiția regizorilor de succes care sprijină alți regizori și audiența în a înțelege ce este arta, pentru că altfel am vedea doar lucrurile pe care sunt programați să le vedem”, a spus Hawke.
După vizionarea ultimului film regizat de Sidney Lumet, în discuția cu publicul, actorul și-a amintit despre scenele filmate în urmă cu 10 ani. A povestit despre colaborarea cu Lumet, pe care îl consideră „un geniu” și despre colegul său de platou, Philip Seymour Hoffman, care a murit în 2014 din cauza unei supradoze de heroină.
„Era incredibil de onest și foarte dur. Nu suporta fraierii și îi păsa foarte mult de actorie” – așa l-a descrie Hawke pe Philip Seymour. „Să văd filmul în care joacă un personaj care se droghează, să îi văd discursul despre cum cifrele din viața lui nu reprezintă un total… La repetiții vorbea deschis despre problemele din viața lui”, își amintește Hawke.
Actorul a mărturisit că adesea, când nu știe cum să interpreteze un personaj sau nu simte că face ce trebuie cu un rol, îi revine în cap vocea lui Seymour care îi spune „Nu te cred”.
„Dead Poets Society” și „Before Sunrise” au fost filmele care i-au schimbat viața, a spus Ethan Hawke.
De patru ori nominalizat la Premiile Oscar, Ethan Hawke a fost invitatul special al primei ediții American Independent Film Festival, care a avut loc între 15 și 21 septembrie 2017, la Cinema PRO și Cinemateca Eforie din București.