Fântânile emblematice din Piața Unirii, care au intrat în luna mai într-un amplu proces de reabilitare,  vor avea din septembrie un mozaic nou, cu elemente decorative inspirate din dansul horei, alfabetul chirilic și ceramica cucutenilor.

Cel mai important ansamblu de fântâni din București, reabilitat printr-un proiect de anvergură în valoare de peste nouă milioane de euro, din fonduri proprii ale companiei Apa Nova, include lucrări de reabilitare și de modernizare în urma cărora fântânile urbane vor putea oferi bucureștenilor adevărate spectacole stradale. În afara echipamentelor, infrastructurii moderne și a spectacolelor pe care le vor oferi pe timp de seară, ansamblul va avea și un nou mozaic în care se vor împleti teme caracteristice României și originilor sale. „Hora va fi elementul care va înconjura fântânile, un dans ilustrat abstract prin caractere chirilice, unite cu ajutorul unor elemente grafice inspirate din obiectele de ceramică ale cucutenilor,” a declarat Carmen Tănăsoiu, muzeograf la Muzeul de Artă Națională.

Astfel, arhitecții proiectului au urmărit înglobarea cunoscutului dans, specific spațiului post-bizantin (horas – „a dansa”, în limba greacă, horo – termen întâlnit în Bulgaria și khoras, în Turcia), alături de elemente care arată varietatea, profunzimea și amploarea originilor României de astăzi, cum sunt caracterele chirilice și spiralele specifice ceramicii cucutenilor.

Ansamblu de reprezentări emblematice din istoria țării noastre care amintesc de Marea Unire

Mai mult, pentru a vorbi despre ”unire” , în locul folosirii unei formule „clasice” a stemelor regiunilor istorice ale Românie, heraldiștii implicați în proiect au optat pentru includerea în ansamblu a patru reprezentări emblematice din istoria țării noastre: stema provinciilor unite de Mihai Viteazul; stema Principatelor Unite (stema folosită sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza); stema Principatelor Unite sub Carol I și blazonul României Mari sub Regele Ferdinand I.  Am reușit să decelăm patru simboluri puternice ale înfăptuitorilor evenimentelor care de-a lungul timpului au condus la unirea românilor sub ceea ce înseamnă astăzi România,” a declarat Tudor Tiron, unul dintre cei mai cunoscuți si valoroși heraldiști români, membru al Comitetului Național de Heraldică și al Academiei Internaționale de Heraldică.

Soarele, element de baza al mozaicului fântânii centrale

De asemenea, pentru mozaicul fântânii centrale din ansamblu s-a optat pentru reprezentarea vizuală a Soarelui, element prezent în toate culturile strămoșilor românilor, fie ei daci, romani sau greco-bizantini.

„Simbolistica reprezintă o stilizare, o «prescurtare» a ornamenticii circulare prin care se exprimă conceptul de regenerare infinită și totală prin întoarceri repetate la Timpul originar, sacru. Este o imagine focalizată și detaliată a spațiului și momentului în care se declanșează transferul de energie germinativă și regenerantă, momentul în care se produce în mod ritual «sfârșitul Lumii» și «re-crearea» ei”, a declarat Andrei Mulțescu, arhitectul șef al proiectului.

Proiectul de reabilitare a fost realizat în linie cu elementele de identitate vizuală și valorile reprezentative pentru București și pentru România, în simbioză arhitecturală cu ansamblul complet al fântânilor, punând în evidență obiectul central din Piața Unirii, subliniind temele principale ale acestui ansamblu și redând Hora Unirii, element atât de reprezentativ pentru România, în toată profunzimea sa.