Bogdan Florea, Connections

Compania Connections a creat pentru Medicover, primul robot capabil să realizeze în mod automat managementul contractelor și al beneficiilor pe care le au abonații și asigurații grupului medical.

Robotul SAM (Subscriptions Assistant Manager), creat pe baza tehnologiei RPA dezvoltată de unicornul UiPath, poate să înroleze noii abonați, să modifice beneficiile existente într-un plan de abonament, să adauge dependenți (copii sau rude) la planul de beneficii al abonatului sau să termine contracte.

”Căutăm să includem inovații tehnologice în fluxul operațional, ca parte a strategiei noastre de tehnologizare pentru a îmbunătăți continuu experiența pacientului. Robotul SAM raspunde unei nevoi în creștere de înrolare a noilor abonați și de actualizare a contractelor existente. Automatizarea va reduce semnificativ timpul de procesare, asigurând și calitatea înregistrărilor, cu zero erori. În plus, colegii care se ocupau de implementarea manuală a acestor procese, vor fi acum implicați în acțiuni mai puțin repetitive, care aduc beneficii directe clienților”, declară Delia Iliasa, Director Național al Clinicilor Medicover și Director Comercial, Medicover Romania.

Pentru un abonat Medicover, beneficiile sunt legate de faptul că poate accesa serviciile medicale cvasi-instant după semnarea contractului, iar pentru orice abonat care devine pacient Medicover, adică are nevoie de un consult sau investigații, planul de beneficii aferent se consultă rapid și este ghidat imediat către cea mai bună soluție.

“Crearea lui SAM a durat o lună, iar testarea încă o lună, pentru că au existat mai multe excepții pe care robotul a trebuit să le trateze separat, fapt ce a crescut semnificativ complexitatea procesului. Principalele provocări au fost legate de interacțiunea robotului UiPath cu aplicația existentă de management al abonaților. Pe baza unei chei unice, robotul identifică o persoană, aplică modificări și update-uri în contractele aferente, întocmai ca un operator uman”, explică Bogdan Florea, fondator Connections și Vicepreședinte ANIS.