Centrul Cultural European Sector 6 a susținut alături de Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Asociația Română pentru Smart City, Competiția “Orașul Inteligent 2030”, adresată liceelor Sectorului 6 al Municipiului București.

Marea finală a Competiției “Orașul Inteligent 2030” va avea loc mâine, 21 februarie 2020, orele 17.00, la Cartier HUB (Strada Brașov nr. 25). Cu această ocazie, va avea loc și selectarea câștigătorilor primelor 5 locuri (locurile I – III și două mențiuni). Proiectele liceenilor se vor confrunta pentru un loc pe podium, tinerii urmând să le susțină în fața juriului.

“Dacă vrem să știm cum arată viitorul societății, trebuie să ne uităm la tânăra generație. Ei sunt beneficiarii a tot ce construim astăzi, iar tinerii pe care i-am întâlnit în cadrul competiției sunt minunați. Prin Competiția Orașul Inteligent 2030 ni se oferă șansa de a vedea o parte din viziunea liceenilor.  Important să fim atenți la proiectele, la propunerile și la nevoile lor. În cadrul dezbaterilor am fost impresionat de viziunea, coerența  și determinarea tinerilor. Cred cu tărie că viitorul poate fi îmbunătățit prin cultură și educație și sper ca astfel de tineri să devină din ce în ce mai mulți și mai valoroși pentru societate”, a spus viceprimarul Sectorului 6, Constantin Tomescu.

Competiția a fost lansată în decembrie 2019 și a avut mai multe etape: identificarea profilului liceenilor, asigurarea de mentorat și sesiuni de întâlniri cu lectorii și mentorii proiectului, urmate de înscrierea online a proiectelor realizate de liceeni, care prezintă viziunea acestora despre ”Orașul inteligent în anul 2030”, atunci când liceenii de acum vor fi adulți.

Astfel, în prima etapă, în luna decembrie 2019, au avut loc o serie de evaluări pentru a identifica profilul elevilor din liceele Sectorului 6. În cea de-a doua etapă (16 – 27 ianuarie 2020) au avut loc sesiuni de informare în liceele participante la proiect.

A urmat etapa de depunere de proiecte (24 ianuarie – 7 februarie 2020), apoi o alta de vot electronic, deschis publicului, între 12 februarie și 16 februarie 2020, când a avut loc jurizarea etapei competiției pe liceu, etapă în care au fost stabiliți primii 3 concurenți clasați, la nivel de liceu. Premiile au constat în vouchere în valoare de: Locul I – 500 lei, Locul al II-lea – 400 lei, Locul al III-lea – 300 lei.

În cadrul celei de-a doua etape a proiectului (2019 – 2020), un număr de peste 800 de elevi și cadre didactice au participat la sesiunile de informare. Dintre cele 12 licee participante, s-au calificat pentru jurizare mai multe proiecte, înscrise fie individual de elevi, fie de echipe. Dintre acestea, au trecut în etapa finală de susținere a proiectului în fața juriului și auditoriului proiecte de la 9 licee. Premiile neacordate la cele 3 licee de la care au fost înscrise proiecte ne-eligibile sau care nu au obținut punctajul necesar calificării vor fi redistribuite către elevii care au înscris proiecte eligibile prin acordarea de mențiuni speciale.

Premiile ce se vor acorda în cadrul finalei competiției constau în vouchere în valoare de:
Premiul I – 2.000 lei
Premiul II – 1.500 lei
Premiul III – 1.000 lei

2 mențiuni – fiecare în valoare de 500 lei.

Lista completă a proiectelor finaliste este disponibilă la adresa web: www.orasulinteligent2030.ro.

”Orașul Inteligent 2030” este primul program de dezvoltare și promovare a culturii urbane și la prima ediție (2018 – 2019) s-a bucurat de implicarea directă a unui număr de peste 600 de elevi prezenți în cadrul întâlnirilor cu mentorii. Aceștia au vizat teme din următoarele domenii: Smart Mobility, Smart Environment, Smart Governance, Smart Living, Smart Economy și Smart Citizen.

sursa: comunicat de presa