12 milioane de euro pentru două proiecte de importanţă naţională în domeniul cultural din România

Proiectele “E-cultura: Biblioteca digitală a României” și “Monumente istorice – planificare strategică și politici publice optimizate” au primit o finanțare totală de aproximativ 12 milioane de euro, anunță într-un comunicat de presă Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN).

MCIN, prin Unitatea de Management a Proiectului (UMP), anunță că au fost semnate contractele de finanțare a celor două proiecte în valoare totală de peste 56 de milioane de lei.

Astfel, “E-cultura: Biblioteca digitală a României” are un buget total de 53.242.265,32 de lei și este finanțat în cadrul Programului Operațional Competitivitate (POC) 2014-2020, Axa Prioritară 2, acțiunea 2.3.3 Îmbunătățirea conținutului digital și a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educație, e-incluziune, e-sănătate și e-cultură.

Proiectul vizează digitalizarea patrimoniului cultural cu ajutorul tehnologiilor IT actuale, moderne, astfel încât moștenirea culturală națională să poată fi păstrată, promovată și transmisă generațiilor viitoare. Astfel, vor fi digitalizate și expuse în Biblioteca digitală a României un număr de 550.000 de resurse culturale, va fi creată o platformă informatică de tip bibliotecă digitală și catalog partajat (culturalia.ro) și, nu în ultimul rând, vor fi digitalizate și furnizate către europeana.eu aproximativ 200.000 de resurse culturale.

Proiectul va fi implementat de UMP și va implica 29 de instituții din România (printre care 19 muzee, cinci biblioteci, Arhiva Națională de Filme, Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune, Institutul Național al Patrimoniului etc.). Durata de implementare este de 36 de luni.

“Monumente istorice – planificare strategică și politici publice optimizate” este finanțat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă – IP 8/2017 Sprijin pentru implementarea managementului calității, măsuri de simplificare pentru cetățeni și mediul de afaceri, sistematizarea legislației și evaluarea sistemică a cadrului de reglementare.

Cu o valoare totală de 2.990.000 de lei, proiectul propune două linii de acțiune, ce vizează elaborarea Codului patrimoniului cultural, respectiv a Strategiei naționale privind protejarea monumentelor istorice. Astfel, proiectul vine în sprijinul autorităților și instituțiilor publice centrale (inclusiv entități subordonate/deconcentrate și alte structuri aflate în subordinea, în coordonarea, sub autoritatea ministerelor) implicate în procesele decizionale referitoare la patrimoniul cultural din România, se arată în comunicat.

Proiectul va fi implementat de UMP în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului (INP) și va avea o durată de 26 de luni.

Mai multe detalii sunt disponibile pe www.umpcultura.ro.