Societatea de Investiţii Finaciare Banat Crişana, simbol bursier SIF1, a achiziţionat, în data de 21.02.2018, un pachet de 476.165 acţiuni , reprezentând 5,5%  din capitalul social al emitentului Conpet S.A., listat pe Bursa de Valori Bucureşti.

Astfel, SIF Banat Crişana îşi consolidează poziţia de acţionar în cadrul acestei companii până la un nivel de deţinere de 6,5%.

 “Această achiziţie reconfirmă politicile de investiţii ale SIF 1 orientate spre domenii strategice şi companii puternice. Aşa cum am afirmat anterior, ne concentrăm pe o restructurare a portofoliului ce vizează, printre altele, şi astfel de achiziţii, menite să consolideze poziţia noastră în sectoare de activitate de importanţă naţională şi strategică. Conpet  S.A. este o companie valoroasă, cu o tradiţie amplă în transporturile petroliere şi cu un potenţial foarte mare, aşa că această tranzactie este, cu siguranţă, una importantă pentru SIF Banat Crişana”, a declarat Bogdan Drăgoi, Preşedinte al Consiliului de Administraţie şi Director general al SIF Banat Crişana.

Cu o istorie de peste 115 ani, CONPET S.A. este operatorul sistemului naţional de transport produse petroliere prin conducte. Principalul obiect de activitate este aprovizionarea cu ţiţei, dar şi cu derivate ale acestuia, a tuturor rafinăriilor din ţară, precum şi pentru partenerii externi.

Capitalizarea bursieră a societăţii este de 943.670.552 lei.

Good News

sursa foto: gandul.info